Misiunea noastră
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB) a luat ființă în luna aprilie a anului 2006, la inițiativa Consiliului Județean Brașov. Asociație intercomunitară, Agentia este o entitate juridică de drept privat ce are ca membri unități administrativ-teritoriale din județul Brașov. Agenția are în prezent 54 de membri dintre care 35 sunt membri fondatori.
MISIUNE
VIZIUNE, STRATEGIE, ACȚIUNE pentru dezvoltarea durabilă a județului Brașov. Misiunea noastră este de a sprijini dezvoltarea locală și regională prin aplicarea principiilor dezvoltării durabile.
SCOP SI OBIECTIVE
Scopul Agenției este de a facilita cooperarea între unitățile administrativ-teritoriale membre și colaborarea cu alți factori interesați de dezvoltarea durabilă a județului, prin respectarea principiilor acesteia:
- progresul social, condiționat de recunoașterea și admiterea nevoilor fiecărui individ;
- protejarea eficientă a mediului;
- utilizarea rațională a rezervelor naturale;
- păstrarea unui nivel ridicat și sigur de creștere economică și ocupare a forței de muncă.
Principalele obiective ale Agenției sunt:
• sprijinirea dezvoltării economico-sociale a județului Brașov;
• protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului istoric, arheologic și cultural;
• protejarea și valorificarea mediului natural;
• promovarea și dezvoltarea turismului în județul Brașov;
• dezvoltarea capacității instituționale a administrațiilor publice locale din județ;
• implementarea, monitorizarea, evaluarea și adaptarea la schimbările socio-economice a Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, precum și a strategiilor localităților membre asociației.
ACTIVITĂȚI
ADDJB sprijină localitățile membre prin derularea următoarelor activități:
• informare privind oportunitățile de finanțare pentru proiectele de dezvoltare locală
• acordarea de consultanță pentru elaborarea cererilor de finanțare în vederea obținerii de fonduri nerambursabile
• elaborarea și actualizarea strategiilor de dezvoltare locală
• sprijinirea inițiativelor locale de dezvoltare durabilă