Detalii noutăți

< POCU: MFE a publicat spre consultare ghidul „Școală pentru toți” – AP 6
11.07.2016 08:01 Age: 8 yrs

MFE publică în consultare Ordinul privind aprobarea procedurii competitive aplicabilă achizițiilor efectuate de solicitanți sau beneficiari privați


Ministerul Fondurilor Europene lansează spre consultare publică pe site-ul www.fonduri-ue.ro, în perioada 7-15 iulie 2016, proiectul de ordin care va reglementa regimul juridic al achiziţiilor efectuate de solicitanții sau beneficiarii privaţi pentru atribuirea contractelor de produse, servicii sau lucrări în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile (fondurile ESI, SEE, norvegian şi Elveția).
Prezentul proiect are în vedere faptul că solicitanții sau beneficiarii privați care fac achiziții în cadrul proiectelor au nevoie de un cadru juridic flexibil, adaptat la specificul relațiilor comerciale. Actul normativ preia prevederile incidente din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și dezvoltă aria de aplicabilitate prin introducerea finanțării nerambursabile prin Programul de Cooperare Elveţiano - Român și Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime. De asemenea, include un capitol dedicat aplicării principiului proporționalității în verificarea administrativă a cererii de rambursare.
Cadrul legal aplicabil solicitanților și beneficiarilor privați a fost abrogat implicit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 98/2016. În consecință, MFE a elaborat proiectul de ordin supus astăzi consultării publice pentru a reglementa achizițiile derulate de entitățile private printr-un singur act normativ care să includă prevederile ordinelor abrogate (Ordinul MFE nr. 1.120/2013, Ordinul MFE nr. 1.191/2014, Ordinul MFE nr. 3.123/2015 și Ordinul MFE nr. 427/2016).
Persoanele interesate pot consulta proiectul de Ordin privind aprobarea procedurii competitive aplicabile solicitanților/ beneficiarilor privați pentru atribuirea contractelor de produse, servicii sau lucrări finanțate din fonduri nerambursabile pe pagina ministerului, la secțiunea Transparență -> Legislație -> Proiecte legislative (link: http://www.fonduri-ue.ro/proiecte-legislative). Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa contact.minister@fonduri-ue.ro, în perioada 8-18 iulie 2016.

 

Sursa: www.fonduri-ue.ro