Detalii noutăți

< AMPOR a lansat Ghidul solicitantului 8.2.B - Unitati de primiri urgente
21.08.2017 11:57 Age: 7 yrs

AFCN - NOI OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE!


La 1 septembrie, Administrația Fondului Cultural Național lansează o sesiune de finanțare pentru care sunt alocați 15.000.000 lei. Apelul de participare vizează atât proiecte cu derulare anuală, cât și programe culturale cu o durată de minimum 18 luni, ce se vor desfășura începând din ianuarie 2018.

Finanțarea se adresează, conform legii, asociaţiilor, fundaţiilor, instituţiilor de cultură publice și private, persoanelor fizice autorizate, societăţilor comerciale care derulează activităţi culturale.

În urma consultărilor avute în luna iunie, Consiliul AFCN a decis introducerea în cadrul acestei sesiuni a unei arii dedicate evenimentelor cu caracter repetitiv de tip festival, înscrierea acestor proiecte la orice altă arie atrage eliminarea lor administrativă.

Bugetul alocat pentru finanțarea de proiecte culturale este de 13 milioane de lei. Cele 11 arii de finanțare propuse în această sesiune au priorități specifice, definite în glosarul de termeni: ARTE VIZUALE, TEATRU, MUZICĂ, DANS & PERFORMANCE ART, INTERVENȚIE CULTURALĂ, REZIDENȚE DE CREAȚIE, EDUCAȚIE PRIN CULTURĂ, PROMOVAREA CULTURII SCRISE, PATRIMONIU CULTURAL MATERIAL, PATRIMONIU CULTURAL IMATERIAL, PROIECTE DE TIP FESTIVAL/CU CARATER REPETITIV.

Între criteriile de eligibilitate se vor avea în vedere înscrierea bugetului solicitat în limita plafonului maximal de finanțare corespunzător ariei și asigurarea unei cofinanțări de minimum 10% din bugetul proiectului. Un proiect cultural poate fi înscris la o singură arie. Un operator cultural poate înscrie în concurs maximum 3 (trei) proiecte culturale pe sesiune.

Un buget de 2 milioane de lei este alocat pentru finanțarea programelor culturale multianuale, cu anvergură și premize de sustenabilitate, axate pe producția de proiecte artistice noi. Suma care poate fi solicitată pentru un program trebuie să fie de minimum 150.000 lei – maximum 200.000 lei. Solicitarea unui buget mai mic sau mai mare duce la eliminarea administrativă a proiectului.

Un operator cultural poate înscrie în concurs o singură propunere multianuală pe sesiune. Aceasta nu poate fi depusă în același timp și la finanțări anuale și la cele multianuale. Cofinanțarea de cel puțin 25% din suma propusă și existența a cel puțin doi parteneri naționali și/sau internaționali sunt condiții de eligibilitate.

Apelul pentru programe multianuale se lansează doar în sesiunea din septembrie!

Aplicația online va fi deschisă pe 1 septembrie, pentru perioada 01 – 30.09.2017. Ofertele culturale vor putea fi completate în formularul online numai după 1 septembrie. Termenul limită pentru înscrierea proiectelor și programelor culturale este 30 septembrie 2017, ora 17:00.

Toate informațiile sunt deja disponibile pe pagina de Internet a AFCN. Găsiți detalii cu privire la priorități, plafoane de finanțare, calendar, condiții de eligibilitate, ghid de completare a formularului electronic și grile de evaluare la http://www.afcn.ro/finantari/proiecte-culturale.html.

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic sau pe e-mail la contact@afcn.ro – management proiecte.