INVITAȚIE la dezbatere publică
Suntem onorați să vă invităm joi, 14 martie 2019, la o dezbatere publică, organizată în cadrul proiectului "Politici în Turism pentru o Dezvoltare Durabilă", proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA).
Evenimentul se desfășoară, începând cu ora 11:00, la Hotelul CONTINENTAL SUCEAVA – Sala de conferințe, și este organizat de către Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB), în calitate de coordonator de proiect și de către partenerii Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Județul Brașov (APDT Brașov) și Asociația de Dezvoltare Economică și Regională Suceava (ADER Suceava).
La eveniment sunt invitați să participe agenții de turism, asociații de turism și reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale.
VIZIUNE, STRATEGIE, ACŢIUNE
Misiunea noastră este de a sprijini dezvoltarea locală şi regională prin aplicareaprincipiilor dezvoltării durabile.