Detalii noutăți

< Pista aeroportului Brașov, inaugurată oficial
07.10.2014 06:13 Age: 9 yrs

S-a deschis cea mai modernă grădină zoologică din ţară


Braşovenii au din nou posibilitatea să viziteze Grădina Zoologică.

Investiţia a fost de 31,12 milioane lei, din care finanţarea Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a fost de 75%, adică 22,23 milioane lei, restul de 25% fiind contribuţia municipiului.

Grădina a fost reconfigurată aproape în întregime şi are mai multe clădiri cu desăvârşire noi, cum ar fi, de exemplu, adăpostul pentru lei şi tigri – care permite publicului să observe animalele atât afară, cât şi în interiorul clădirii, prin intemediul unor geamuri securizate, planetariul, sau „Casa cu ocol” – construită în specificul arhitecturii rurale din zona Rucăr – Bran, foarte asemănătoare cu o gospodărie ţărănească şi unde copiii vor putea observa şi îngriji animale şi păsări domestice (găini, raţe, curci, gâşte, prepeliţe, bibilici, iepuri, nutrii, ovine, cornute şi porcine) exact ca într-o gospodărie românească.

Noi sunt şi policlinica pentru animale, şi spaţiul destinat păsărilor exotice şi reptilelor, ambele însă închise deocamdată, până la definitivarea dotărilor interioare necesare şi, în cazul păsărilor şi reptilelor, până la aducerea animalelor. La aceste detalii însă se va lucra în perioada imediat următoare.

De altfel, grădina îşi va spori oricum efectivele, până la primăvară, fiind necesară nu numai o extindere a speciilor, ci şi aducerea de exemplare mai tinere. În acest moment, grădina găzduieşte 54 de specii şi are un grad de ocupare de 70%.

De asemenea, municipalitatea a amenajat în cadrul grădinii şi un loc de joacă pentru copii, unde aceştia să se poată distra în timpul vizitei, sau unde se pot organiza petreceri în aer liber sau chiar ore de curs. Grădina este acum organizată după toate normele europene în domeniu.

Program de vizitare:

1 octombrie - 28 februarie 9-18

1 martie - 30 septembrie 9-20

Tarif de vizitare:

Adulți - 10 lei/persoană (în cazul grupurilor organizate, 8 lei)

Copii, elevi, studenți - 5 lei/persoană (în cazul grupurilor organizate, 4 lei)

În săptămâna 6-12 octombrie 2014, copiii au acces gratuit.