Termenul limită pentru depunerea ultimei cereri de plată prin PNDR este 30 septembrie 2015
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este responsabilă de gestionarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, având ca prioritate absorbția integrală a fondurilor și evitarea blocării finanțărilor europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Până în acest moment, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a plătit peste 6,43 miliarde de euro (din totalul de 9,3 miliarde de euro alocaţi prin PNDR 2007 – 2013) către beneficiarii care au depus până în prezent cereri de plată pentru decontarea cheltuielilor.
AFIR a ajuns în acest moment la un grad de absorbţie de aproximativ 73% din totalul fondurilor europene alocate României de Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2007 – 2013.
Pentru a asigura absorbția integrală a fondurilor europene, precum și pentru implementarea corectă și cu celeritate a proiectelor care au fost selectate pentru finanțare prin PNDR 2013, este important ca beneficiarii să depună în termen Dosarele Cererilor de Plată, astfel încât AFIR să poată realiza decontarea cheltuielilor eligibile efectuate.
În acest sens este obligatoriu ca beneficiarii să respecte întocmai eşalonarea tranşelor de plată aşa cum au fost acestea prezentate la semnarea contractului de finanţare.
Cererile de plată pot fi depuse de beneficiarii PNDR până cel târziu 30 septembrie 2015, acesta fiind termenul limită pentru depunerea ultimului dosar de cerere de plată, atât pentru beneficiarii privați, cât și pentru cei publici.
Termenul limită este stabilit în conformitate cu Regulamentul European 1290/2005, art. 28, alin. (1) privind finanțarea Politicii Agricole Comune și cu Manualele de proceduri ale AFIR. Termenul este ferm și nu se vor accepta prorogări de la acesta.
Astfel, este foarte important ca beneficiarii PNDR să-și programeze în mod corect realizarea și finalizarea investițiilor, astfel încât până pe 30 septembrie 2015 investițiile finanțate prin PNDR 2013 să fie finalizate cu proces verbal de punere în funcțiune.
De la demararea PNDR în anul 2008, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a primit și verificat 148.414 cereri de finanţare, în valoare de peste 18,3 miliarde de euro. Până la această dată, au fost selectate, pentru a primi finanţare nerambursabilă, 95.992 de proiecte cu o valoare de peste 7,1 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de angajare de 116% a fondurilor disponibile prin PNDR pentru proiectele de investiții.
VIZIUNE, STRATEGIE, ACŢIUNE
Misiunea noastră este de a sprijini dezvoltarea locală şi regională prin aplicareaprincipiilor dezvoltării durabile.