Detalii noutăți

< Conferința regională de prezentare a Planului de Dezvoltare a Regiunii Centru 2014-2020
16.12.2014 13:35 Age: 7 yrs

Bani europeni pentru satele brașovene


Cumpărarea de utilaje pentru întreținerea satelor, construirea unor pensiuni sau achiziționarea de instrumente muzicale pentru cămine culturale. Sunt câteva dintre proiectele finanțate cu bani europeni și implementate cu sprijinul Grupului de Acțiune Locală Asociația Transilvană Brașov Nord.

În cei aproape 3 ani de activitate, echipa GAL a desfășurat diverse acțiuni de promovare a oportunităților de finanțare disponibile prin Axa LEADER a Programului Național de Dezvoltare Rurală, i-a consiliat pe cei interesați de accesarea de fonduri și a evaluat proiectele depuse. Astfel, în perioada februarie 2012 - decembrie 2014, au fost organizate 40 de sesiuni de apeluri de proiecte, fiind depuse în final 56 de dosare. Dintre acestea, pentru 23 au fost semnate contractele de finanțare. 4 au fost deja puse în practică, iar 19 se află în diferite etape de implementare. La analiza activității GAT ATBN pe ultimii trei ani, au participat autorități locale și beneficiarii proiectelor, care au arătat de ce au dorit să acceseze fonduri comunitare.

Unul dintre câștigători este Liviu Vocilă din comuna Cața, care prin întreprinderea individuală pe care o deține și-a cumpărat utilaje agricole noi, cu ajutorul cărora se pot obține furaje pentru hrana animalelor din ferme zootehnice. Valoarea proiectului a fost de peste 143.200 de euro, din care suma 56.650 de euro a fost finanțare nerambursabilă. Aproape 35.000 de euro a obținut medicul veterinar Ioan Coman din Hoghiz, ce și-a achiziționat o unitate mobilă de intervenție pentru activități veterinare în mediul rural. Stanciu Cornel din Bunești dorește să-și ridice o pensiune agroturistică de 3 margarete și a apelat la finanțare prin intermediul GAL ATBN. Din suma necesară investiției - 177.000 de euro - aproape 100.000 de euro sunt bani europeni, nerambursabili.

Caroline Fernolend din satul Viscri are un proiect semnat pentru amenajarea unei pensiuni. Ea spune că prin acest demers dorește să dea un exemplu în comunitatea unde trăiește, cum că se pot obține fonduri pentru îmbunătățirea vieții sătenilor. De altfel, Caroline Fernolend este inițiatoarea unor numeroase evenimente de promovare a frumuseții satului Viscri, dar și a altor localități transilvănene. Caroline Fernolend coordonează, în cadrul fundației “Mihai Eminescu Trust”, un program de conservare a patrimoniului cultural din mai multe sate din Transilvania. Prințul Charles, care este patronul spiritual al fundației înființate în anul 2000, a cumpărat o casă veche în Viscri, pe care a conservat-o , și unde vine aproape în fiecare an.

Tot cu scopul promovării și păstrării tradițiilor rurale au fost aprobate câteva dosare prin care se vor moderniza și dota mai multe cămine culturale. Astfel, în comuna Măieruș se vor cumpăra instrumente muzicale și costume populare pentru membrii Asociației folclorice Alunișul, iar căminele culturale din Ormeniș, Criț, Viscri și Meșendorf vor avea mobilier nou și echipamente audio- video moderne, necesare desfășurării evenimente culturale și sociale din localitățile respective.

www.galatbn.ro