Detalii noutăți

< Castelul Bran, în topul celor mai vizitate obiective
15.01.2015 13:14 Age: 9 yrs

POC 2014-2020 și POAT 2014-2020 aprobate de Comisia Europeană


Comisia Europeană a aprobat în luna decembrie 2014 două programe operaționale prin care România va atrage fondurile europene structurale și de investiții alocate pentru perioada de programare 2014 – 2020. Cele două programe aprobate sunt Programul Operațional Competitivitate și Programul Operațional Asistență Tehnică.

Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020, care are o alocare financiară de 1,329 miliarde de euro, va finanța proiecte care vor susține creșterea competitivității economiei României, în special prin sprijinirea cercetării, dezvoltării și inovării, respectiv prin acordarea de finanțări destinate susținerii infrastructurii pentru tehnologia informației și comunicații.

Astfel, vor fi finanțate:

● creșterea capacității de cercetare, dezvoltare și inovare în domeniile de specializare inteligentă și în sănătate;

● creşterea participării româneşti în cercetarea la nivelul UE;

● creșterea investiţiilor private în cercetare, dezvoltare și inovare;

● creșterea transferului de cunoștințe, tehnologie și personal cu competențe de cercetare, dezvoltare și inovare între mediul public de cercetare și cel privat;

● extinderea și dezvoltarea infrastructurii de comunicații în bandă largă de mare viteză;

● creșterea contribuției sectorului tehnologiei informației și comunicațiilor pentru competitivitatea economică;

● creșterea utilizării sistemelor de e-guvernare;

● creșterea gradului de utilizare a Internetului.

Programul Operațional Asistență Tehnică 2014 – 2020, care are o alocare financiară de 212,76 milioane de euro, va asigura asistență orizontală pentru a răspunde nevoilor tuturor structurilor cu atribuţii de coordonare, gestionare şi control pentru fondurile europene structural și de investiții din România, precum şi actorilor implicaţi în implementarea proiectelor finanțate din aceste fonduri. Programul va finanța şi activităţi de informare şi conştientizare a diferitelor categorii de public pentru a asigura înţelegerea în ansamblu a intervenţiilor din instrumentele structurale şi pentru dezvoltarea culturii parteneriale la nivelul sistemului de implementare.

Documentele pot fi consultate aici:

Versiunea actualizată a Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020

Versiunea actualizată a Programului Operațional Asistență Tehnică 2014 – 2020