Eveniment la Brașov
După șapte volume de sonete apărute în șapte ani consecutivi și după recunoașterea națională și internațională a acestei străduințe, poetul brașovean ADRIAN MUNTEANU se află într-un moment fast al carierei sale literare, acela de a-și vedea adunate într-o antologie cuprinzătoare o parte însemnată a sonetelor tipărite în cele șapte volume, cu modificări ulterioare pe care le-a operat. Antologia FLUTURELE DIN FÂNTÂNĂ, apărută la editura bucureșteană eLITERATURA și beneficiind de o copertă imaginată de artistul plastic Mihai Criste, conține și un capitol de sonete netipărite în volume.
Adunându-și atât resursele poetice, cât și cele interpretative, de actor cu peste 20 de premii naționale de interpretare, Adrian Munteanu a decis să realizeze evenimente atipice de promovare a operei sale. Cu dorința de a simplifica desfășurarea, de a crea intimitate, de a lăsa poezia să vorbească plenar, de a se apropia de cititorii săi, subliniind mereu că atunci când ridici poezia pe scenă o transformi în spectacol, autorul recurge la o formă de manifestare extrem de rar întâlnită în spațiul literar românesc, și anume formula de PERFORMANCE POETRY, însemnând un recital din sonetele sale susținut chiar de autor, o demonstrație a capacităților poetice și interpretative în același timp.
La Brașov evenimentul are loc vineri, 20 februarie, ora 17, la Casa Baiulescu, Bdul Eroilor nr.35.
VIZIUNE, STRATEGIE, ACŢIUNE
Misiunea noastră este de a sprijini dezvoltarea locală şi regională prin aplicareaprincipiilor dezvoltării durabile.