Detalii noutăți

< Calendarul pentru 2015 al lansarilor de apeluri in cadrul Programelor gestionate de Ministerul Fondurilor Europene
18.03.2015 07:10 Age: 9 yrs

Oportunități de finanțare prin PNDR 2014 – 2020 pentru autoritati publice


Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov aduce la cunoștință că în perioada următoare se vor lansa sesiuni de cereri de proiecte, destinate mediului rural, cu finanțare nerambursabilă prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020

Supunem atenției trei dintre măsurile PNDR 2014-2020, care sunt relevante pentru autoritățile publice locale.

 

În cadrul Sub-măsurii 7.2. Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mica,vor fi finanțate:

Ø construcția, extinderea și/sau modernizarea rețelei publice de apă și/sau apă uzată în localități rurale care fac parte din aglomerări între 2.000 - 10.000 locuitori echivalenți. Investiția în sistemul de alimentare cu apă trebuie să se realizeze în mod obligatoriu împreună cu rețeaua de apă uzată, dacă aceasta nu există;

Ø construcția, extinderea și/sau modernizarea rețelei de drumuri de interes local;

Ø înființarea și modernizarea (inclusiv dotarea) grădinițelor, creșelor și a infrastructurii de tip after-school, inclusiv demolarea, în cazul în care expertiza tehnică o recomandă;

Ø extinderea și modernizarea (inclusiv dotarea) instituțiilor de învățământ secundar superior, filiera tehnologică cu profil resurse naturale și protecția mediului și a școlilor profesionale în domeniul agricol.

 

Valoarea finanțării nerambursabile este de 100 % și nu va depăși:

Ø  1.000.000 Euro/comună, pentru investiții care vizează un singur tip de sprijin (infrastructura de drumuri, apă sau apă uzată);

Ø  2.500.000 Euro/comună, pentru investiții care vizează înființarea infrastructurii de apă și apă uzată și 1.500.000 euro pentru extinderea acestei infrastructuri;

Ø  500.000 Euro, pentru proiectele de infrastructură educațională/socială;

Ø  4.000.000 euro, pentru proiectele colective depuse de ADI (Asociații de Dezvoltare Intercomunitară), proiecte care vizează mai multe comune, fără a depăși valoarea maximă /comună/tip de sprijin.

 

În cadrul Sub-măsurii 7.6. Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural, vor fi finanțate:

Ø restaurarea, conservarea și dotarea clădirilor/monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă B și a așezămintelor monahale de clasă B, precum și construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces ale așezămintelor monahale de clasă B;

Ø modernizarea, renovarea și/sau dotarea așezămintelor culturale (cămine culturale).

Valoarea finanțării nerambursabileeste de:

Ø  100 % pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de profit și nu va depăși 500.000 euro;

Ø  85% pentru proiectele generatoare de venit și nu va depăși 200.000 euro.

 

În cadrulSub-măsurii 4.3. Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, vor fi finanțate în proporție de 100 % finanțare nerambursabilă:

Ø Construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor agricole către ferme (căi de acces din afara exploatațiilor agricole) – maxim 1.000.000 euro/proiect;

Ø Construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor forestiere – maxim 1.500.000 euro/proiect.

 

Conform reprezentanților Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se preconizează că în luna aprilie 2015 se va obține, din partea Comisiei Europene, scrisoarea de conformitate pentru PNDR 2014 – 2020


 Fișele măsurilor, versiunea martie 2015, pot fi consultate la următorul link:

www.madr.ro/programare-2014-2020-pndr/fisele-masurilor-pndr-2014-2020.html