Detalii noutăți

< Calendarul evenimentelor culturale din Brașov - aprilie 2015
03.04.2015 10:40 Age: 7 yrs

„Împuşcatul cocoşului”


Duminică, 05 aprilie 2015, începând cu ora 14.00, Primăria comunei Apaţa organizează evenimentul „Împuşcatul cocoşului”.

Este vorba despre un obicei tradiţional, specific comunităţii din Apaţa. Se crede că originea obiceiului este legată de o legendă a locului din secolul al XIV-lea. În timpul unei invazii tătăreşti, populaţia s-a retras în cetate. Invadatorii au pustiit localitatea, dar la retragere au auzit un cântat de cocoş în cetate, locuitori refugiaţi fiind astfel descoperiţi. Cetatea a fost asediată, iar supravieţuitorii au hotărât drept pedeapsă, împuşcarea cocoşului care i-a trădat.

Astăzi participanţii la acest obicei sunt copii, scopul sărbătorii fiind iniţierea tinerilor şi tragerea la ţintă, cu arbaleta. Locul cocoşului viu fiind luat de unul desenat. În fiecare an în ziua de Paşte, după ieşirea de la biserică întreaga comunitate maghiară participă la acest străvechi obicei.

Alaiul ce porneşte de la o gazdă colindă uliţele satului îndreptându-se spre un deal din afara localităţii unde are loc „judecata cocoşului”.

Sărbătoarea se va încheia cu un bal la căminul cultural din localitate.

Vă aşteptăm în comuna Apaţa!