Detalii noutăți

< Regulamentul de selecție a proiectelor europene finanțate prin PNDR 2020 a fost modificat
22.07.2016 05:05 Age: 8 yrs

AFIR a publicat Ghidurile Solicitantului pentru finanțarea investițiilor non-agricole din zona rurală


Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat în data de 21 iulie 2016 pe pagina oficială de internet a Agenției (www.afir.info) variantele finale ale Ghidurilor Solicitantului aferente submăsurilor 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și 6.4Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”.

Ghidurile solicitantului pot fi consultate în vederea întocmirii cererilor de finanțare pentru sesiunea de cereri de proiecte care va fi deschisă peste 7 zile, respectiv, începând cu data de 28 iulie 2016.

Precizăm că, odată cu această sesiune de primire a proiectelor, se aplică noi reguli la depunerea on-line a cererilor de finanțare. Astfel, plafonul de depunere a proiectelor se majorează de la 120% la 200%, iar în primele 5 zile calendaristice pe fiecare etapă de depunere nu se aplică plafonul maxim de depunere, indiferent de valoarea fondurilor solicitate prin proiectele depuse.

Măsurile sunt în linie cu  „Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, lansat de premierul Dacian CIOLOȘ în luna martie 2016, prin care se urmărește, între altele: stimularea mediului de afaceri din mediul rural, crearea de locuri de muncă, creșterea veniturilor populației rurale, reducerea diferențelor dintre mediul rural și urban. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe site-ul Guvernului www.gov.ro la secțiunea Obiective, subsecțiunea Strategii-Politici-Programe.

Solicitanții interesați să obțină finanțare europeană nerambursabilă prin intermediul submăsurilor ce vizează sectorul non-agricol, respectiv submăsurile 6.2 și 6.4,pot consulta gratuit Ghidul Solicitantului pe pagina oficială de internet a AFIR, www.afir.info.