Detalii noutăți

< Anunt achizitii-Consumabile pentru proiectul „ POlitici în Turism pentru o Dezvoltare Durabilă”, cod SMIS 111701
21.06.2018 12:42 Age: 6 yrs

Ziua Universală a Iei


Serviciul Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural „Reduta” Braşov vă invită vineri, 22iunie 2018, începând cu ora 12:00, la vernisajul expoziţiei dedicate Zilei Universale a Iei.

Expoziţia din foaierul Centrului Cultural „Reduta” va fi deschisă publicului până în 2 iulie 2018 şi cuprinde două secţiuni: colecţia etnografică de cămăşi şi accesori din diferite zone etnografice ale ţării care aparţine tânărului Gabriel Boriceanu (colecţionar din Măieruş) şi o secţiune foto realizată de agenţia Etnotique din Bucureşti.

De asemenea, duminică, 24 iunie 2018, începând cu ora 12:00, sunteţi aşteptaţi în Piaţa SfatuluiBraşov la un spectacol în care vor evolua ansamblurile folclorice Poieniţa, Plaiurile Dumbrăviţei, Măgura Codlea, Şipot Ardelean, Zestrea Săceleană, Junii Covăsneni, dar şi soliştii Claudia Miriţescu, Iulia Mihai, Silvia Bordeianu, Radu Goţa, Cristian Ţăran. Acompaniamentul orchestral este asigurat de orchestra Plaiuri Transilvane, dirijor, prof. Liviu Ioan Iosif.

Spectacolul este precedat de o paradă a ansamblurilor invitate, pe traseul Modarom-Republicii-Piaţa Sfatului.

Reper identitar, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise”, de Sânziene. Ziua Universală a Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, întrucât termenul de „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești.

Sărbătoarea iei a debutat la inițiativa comunității online La Blouse Roumaine (a cărei denumire reprezintă titlul unui tablou realizat în 1940, de pictorul francez Henri Matisse) și a fost preluată cu succes de comunitățile românești din peste 40 de țări.

În partea de sud a ţării, iile erau ţesute cu borangic, fiind accesorizate cu broderii atât la gât, cât şi cu mărgele la mâneci, iar în zona Moldovei, se confecţionau iile brodate cu „spic”. Însă ca principiu general, ia este de fapt o croială din pânză albă, bumbac, in sau borangic, împodobită cu mărgele şi broderii la mâneci şi la gât. Din punct de vedere al statutului femeii, atât culorile, cât și motivele broderiei sunt diferite, de la modele cu croială mai modeste și culori mai temperate pentru femeile căsătorite și cele în vârstă, până la culori deschise și modele în culori vii, pentru fetele tinere.

 


Files:
AFIS__002_.jpg2.19 Mi