Detalii noutăți

< Anunt selectie parteneri
09.04.2020 10:10 Age: 4 yrs

Buletin de date și informații statistice


Pornind de la necesitățile de informare ale autorităților publice locale, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a dezvoltat un nou instrument care să susțină procesul de dezvoltare economico-socială a Regiunii Centru. Se dorește ca acest Buletin Statistic Regional - care include date și indicatori statistici relevanți pentru dezvoltarea Regiunii Centru și a județelor componente – să debuteze cu o structură de nivel regional, urmând a fi particularizată, în timp, la nivel județean.

Acest document va fi realizat trimestrial, sub formă electronică, și va fi publicat pe pagina de internet a ADR Centru – www.adrcentru.ro – la secțiunea Dezvoltare Regională. El reprezintă un instrument pentru informarea publicului larg și a organizațiilor din regiune cu privire la cei mai importanți indicatori ai vieții economice și sociale a Regiunii Centru și județelor componente.

Aici găsiți anexat primul număr al acestui Buletin, aferent trimestrului 1 al anului 2020, care include date despre teritoriu, despre resursele umane și forța de muncă, precum și date economice și de competitivitat. În edițiile viitoare se dorește analiza evoluției acestor date și indicatori, prezentând și alte noutăți statistice, cum ar fi publicarea unor studii și analize relevante.

Acest instrument urmărește să vă fie util în activitatea de planificare și programare a dezvoltării. Iar dacă există propuneri privind tipurile de informații și date care ar putea fi incluse în acest Buletin, precum și dacă se dorește publicarea unor informări despre anumite studii și analize ar fi relevante pentru dezvoltarea Regiunii, acestea se pot trimite la email – programe@adrcentru.ro .