Detalii noutăți

< "Îmblânzirea Scorpiei – My Kate" - Bastionul Artiștilor
26.06.2020 12:31 Age: 4 yrs

Filmul mut „Lache în harem” (1927) - Bastionul Artiștilor

Centrul Cultural Reduta - Bastionul Țesătorilor


Filmul mut „Lache în harem” (1927) proiectat la Bastionul Țesătorilor

Centrul Cultural Reduta în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov organizează în cadrul proiectului ,,Bastionul Artiștilor”, CINE CONCERT KARPOV NOT KASPAROV în data de 4 iulie, de la ora 20.00, la Bastionul Țesătorilor din Brașov.

Brașovenii sunt invitați la proiecția de film inedită a uneia dintre cele mai vechi producții cinematografice românești, „Lache în Harem” (1972), care și-a găsit acum o coloană sonoră nouă, de la Karpov not Kasparov.

Într-un cadru special, alb / negru este prezentată o combinație de comedie românească interbelică şi sound electro-oriental.
Prețul unui bilet este de 30 lei și poate fi achiziționat de la casieria Centrului Cultural Reduta sau on- line: bit.ly/2XUc6QD

Detalii la nr. de telefon: 0744368736

Formația Karpov not Kasparov sunt un duo de muzică electronică /synth pop /new-wave din București, format din Valeriu Borcoș și Eduard Gabia. Unul dintre cele mai bune produse de export din România, Karpov not Kasparov sunt cunoscuți pentru concertele lor live din întreaga Europă (au cântat în 39 din cele 44 de state europene), dar și pentru seria lor de cine-concerte avangardiste.
Sunetul lor amintește de disco-ul anilor ’80, fiind optimist și dansabil. Se simt și unele influente jazz sau folclorice. Albumul lor din 2016 a fost declarat „cel mai bun al anului” de revista Scena9.ro și „probabil cel mai bun album de gen al ultimilor …30 de ani în Romania” de blogul muzical Muzici&Faze.

Lache în harem (1927)
Comedie, Aventură
Regia: Marcel Blossoms, Vasile D. Ionescu
Scenariu: Marcel Blossoms
Actori principali: Vasile D. Ionescu, Lila Stănescu, Elena Penescu Liciu
Imagine: Leo Schwedler
Anul aparitiei: 1927

Șomerul Lache adoarme pe malul unui lac în timp ce privește un grup de fete care se scaldă. Visează că ajunge în haremul unui pașă și plănuiește să evadeze împreună cu frumoasa Lily adusă acolo de niște traficanți de carne vie. Filmările s-au efectuat în București pe malul Lacului Floreasca, în septembrie 1927, iar în film sunt intercalate elemente de publicitate comercială.