Detalii noutăți

< Comisia adoptă noi orientări privind modalitățile de imunizare la schimbările climatice a viitoarelor proiecte de infrastructură
11.08.2021 12:28 Age: 47 days

Festivalul de muzică veche CORONA OLD MUSIC, ediția I

Centrul Cultural Reduta


 

 

Centrul Cultural ,,Reduta", în parteneriat cu URBANIADA și TAMTAM organizează în perioada 14-15 august 2021, prima ediție a Festivalului de Muzică Veche CORONA OLD MUSIC la Brașov. Evenimentul pune accent pe muzica secolelor XIII-XVII cu mici escapade în afara acestui interval temporal,  cu inserții ale muzicii de tradiție orală din repertoriul tradițional muntenesc. 

Avându-i ca invitați pe Cimpoierii din Transilvania și pe cel mai cunoscut interpret actual al muzicii lăutărești din țară, nimeni altul decât Simion Bogdan Mihai, publicul brașovean va avea parte de concerte încărcate de eleganță, culoare și vivacitate. 

Va fi o ocazie unică de a descoperi o îmbinare de sonorități cu personalități cât se poate de diferite, dar care vor putea funcționa foarte bine împreună în programul acestui festival. 

Festivalul va oferi posibilitatea unică de performare pentru muzicieni. Muzica veche va fi interpretată pe instrumente de epocă, respectiv copiile lor moderne în manieră istorică și va constitui un prilej unic de animare și încântare pentru publicul larg.

 

 

 

„Cimpoierii din Transilvania” este un grup gândit şi realizat special pentru spectacolele care au loc în pieţele oraşelor, abordând muzica medievală şi tradiţională într-un mod original. 

Întoarcerea în timp, propusă de „Cimpoierii din Transilvania” poartă ascultătorul pe tărâmuri încărcate de istorie, printre cruciade și povești de dragoste. O călătorie de suflet, care va alunga gândul de la trecerea ireversibilă a timpului. 

Repertoriul trupei include piese realizate în aranjamente cât mai apropiate de muzica anilor 1250-1650, muzicienii folosind copii după instrumente istorice și costume specifice perioadei medievale. 

Publicul prezent la concert va avea ocazia să asculte piese interpretate la instrumente muzicale inedite: hurdy gurdy – un soi de flașnetă în formă de pară, cu corzi și cu clape, pe care notele sună la fel ca pe vioară și fidulă – strămoșul instrumentelor cu coarde și arcuș. 

Programul este complex, oferind cele mai vechi cântece în gaulish (limba celților) majoritatea pieselor din perioada medievală, în limbi cu circulație restrânsă sau limbi extincte (galeo-portugues, bretonă, sefardică, tătară, occitană, latină) dar și în limbi vii (română, engleză, germană, poloneză). 

Grupul „Cimpoierii din Transilvania” s-a înființat în anul 2008 și a susținut concerte în România, Franța și Germania. Componența actuală a trupei este: Mircea Goian (manager grup și cofondator) – violoncel, hurdy gurdy, percuții; Peter Moynahan – voce, chitară, percuție; Gerhard Stempel – tobe, tapan; Alin Bălescu – cimpoaie, blockflöte sopran, alto, tenor, pocker clarinet; Stefan Milutinovici – cimpoaie, fluiere, rauschpfeife, voce, bouzuki.

 

 

 

Simion Bogdan-Mihai & Lăutarii de mătase - Taraf tradițional muntenesc

 

Sound-ul primului sfert de secol XX: acordeon german antebelic (hohner), țambal de concert maghiar, contrabas și cobză. Repertoriul cuprinde muzici de tradiție orală, cu precădere din sudul țării, majoritatea „scrise” în perioada 1850-1900. Simion Bogdan-Mihai este cobzar și interpret de muzici țărănești și lăutărești. Este pasionat atât de folclorul românesc, cât și de cântecele comunităților conlocuitoare.

 

 

Este gazda emisiunii ,,Muzică despre cine suntem" (Radio Guerrilla) și jurat în cadrul emisiunii ,,Vedeta Populară" (TVR 1). A îngrijit o culegere de folclor din satul Romos (județul Hunedoara), realizată în anii '60 de către Estera Drăgan și are în pregătire volumul ,,De jale și de dragoste de pe piatra Bucureștiului" - interviuri cu lăutari bucureșteni, despre muzica lăutărească (15 iulie 2021).

În data de 1 iunie 2021 și-a lansat primul EP (,,Valahia în Demol"), produs de Adrian Despot. Albumul va fi disponibil, într-o ediție limitată, pe vinil din 15 octombrie 2021.

 

 

 

,,Am dorit ca acest eveniment, Festivalul de muzică veche CORONA OLD MUSIC,  să facă parte din peisajul cultural al Brașovului. Am simțit că așa ceva lipsește și că amintirea Serbărilor medievale ale Brașovului trebuie reînoită și reinventată. Vrem să aducem în atenția publicul brașovean și al turiștilor care vin în fiecare sfârșit de săptămână în orașul de la poalele Tâmpei, acest eveniment nou care să pună în valoare atmosfera medievală atât de bine conservată și restaurată a Brașovului. La această primă ediție îi avem invitați pe Cimpoierii din Transilvania, un grup de renume național, dar și european, deoarece au fost invitați de curând la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică medievală din Europa care are loc în Finlanda și pe cel mai cunoscut interpret actor al muzicii lăutărești din țară, ultimul cobzar, pe nimeni altul decât Simion Bogdan Mihai. Vă invităm la o călătorie în timp pe acordurile muzicii medievale atât la Coresi Shopping Resort, cât și pe Aleea Tiberiu Brediceanu, pe Str. Republicii  și în Piața Sfatului’’, comunică Adrian Vălușescu, manager al Centrului Cultural Reduta.

 

Programul festivalului va fi următorul:

 

Sâmbătă,14 august 2021:

ora 17:00 - CORESI SHOPPING RESORT

             CONCERT, CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA

ora 21:00 - ALEEA TIBERIU BREDICEANU

              CONCERT, SIMION BOGDAN MIHAI ȘI LĂUTARII DE MĂTASE

             urbaniada.ro

 

Duminică, 15 august 2021:

ora 15:00 - STRADA REPUBLICII

               FLASH MOB, CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA

ora16:00 - PIAȚA SFATULUI

               CONCERT, CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA