Detalii noutăți

< Serile Filmului Românesc
08.10.2021 10:11 Age: 2 yrs

Vizită delegație Ștefan Vodă

Consiliul Județean Brașov


 

 

Consiliul Județean Brașov și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov au organizat săptămâna aceasta un eveniment de prezentare a intențiilor de înfrățire și semnare a protocolului între mai multe localități din județul Brașov (Râșnov, Rupea, Beclean, Bran, Bunești, Cața, Hârseni, Jibert, Lisa, Mândra, Prejmer, Șinca Nouă, Șoarș, Ucea, Ungra, Viștea, Voila) cu comune și orașe din raionul Ștefan Vodă, din Republica Moldova.

 

Din delegația externă au făcut parte  primari și funcționari publici ai autorităților administrative locale, precum și oameni de afaceri din raionul Ștefan Vodă.

 

În  cadrul vizitei membrii delegației au vizitat proiectele de succes implementate de CJ Brașov și primăriile din județ.

 

Evenimentul s-a derulat sub patronajul președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, în baza protocolului de colaborare dintre raionul Ștefan Vodă și Județul Brașov, în scopul identificării și implementării unor proiecte de dezvoltare locală, în beneficiul cetățenilor din cele două regiuni.