Detalii noutăți

< FESTIVALUL MĂRȚIȘORULUI ȘI AL PODOABELOR DIN ȚARA BÂRSEI
28.02.2023 06:32 Age: 1 year

DE DRAGOBETE, IUBEȘTE ROMÂNEȘTE

Spectacol folcloric - Centrul Cultural Reduta - Ansamblul Folcloric POIENIȚA


 

 

Centrul Cultural Reduta și Ansamblul Folcloric POIENIȚA vă invită la spectacolul folcloric DE DRAGOBETE, IUBEȘTE ROMÂNEȘTE în 1 martie, de la ora 18.00

INTRAREA ESTE LIBERĂ! 

Soliști: Alina Sârbu și George Muraru 

Participă: Ansamblul Folcloric CRAI NOU al Palatului Copiilor Brașov și Ansamblul Folcloric POIENIȚA al Centrului Cultural Reduta 

 

Pentru ALINA SÂRBU, muzica a fost mereu acel motor care i-a dat curaj și însuflețire atât în momentele grele ale vieții, cât și în cele frumoase. A studiat arhitectura la București, îmbrățișând cu dăruire această meserie, dar nu a uitat o clipă visul de a cânta în fața publicului.  ,,Muzica este cea care mă face să mă simt acasă, oriunde m-aș afla. Fără ea, viața noastră ar fi un continuu murmur monoton'', spune Alina Sârbu.  

 

GEORGE MURARU este interpret de muzică populară, profesor de canto popular la Școala de Arte și Meserii ,,Tiberiu Brediceanu'' din Brașov și cadru didactiv asociat la Facultatea de Muzică din cadrul Universității Transilvania. Cu o activitate de peste 20 de ani în domeniu, George Muraru a urcat pe numeroase scene din țară în cadrul spectacolelor de folclor, fiind prezent atât în emisiuni radio, cât și în cele TV.