Detalii noutăți

< Concursul de animație ”WORLD OF ANIMATION”
21.06.2024 06:25 Age: 12 days

Ziua Universala a IEI

Centrul Cultural Reduta


 

 

Pentru a marca ZIUA UNIVERSALĂ A IEI, Centrul Cultural Reduta organizează FINISAJUL Expoziției „Comoara de acasă – expoziție de costume din Țara Bârsei din colecția etnografică a familiei Adam” în 24 iunie, la ora 16.00.

 

Expoziția va cuprinde atât costume din colecția muzeală a familiei Adam din Codlea, cât și obiecte de gospodărie tradiționale din aceeași colecție. Pe simeze vor fi expuse picturi realizate de Crișan Petru Felician, picturi reprezentând case vechi tradiționale din lumea satului românesc. Ambientul muzical va fi asigurat de Rusu Octavian, un tânăr brașovean colecționar de plăci vechi de vinil, originale. 

 

Loredana Adam este în același timp asistent medical și inginer agronom, păstrător al tradițiilor românești. Deține Comoara de acasă, o colecție de costume populare autentice, colecție care a fost expusă și prezentată pentru prima dată publicului în mai 2022 în cadrul unui vernisaj la Muzeul Tradițiilor Codlene și prezentată de doamna etnograf Elena Băjenaru, manager al Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat”.  Pasionată de tradițiile și obiceiurile strămoșești, de straiele românești, lucrul de mână, de dansurile populare, de muzică și de călătorii, iubește pământul și roadele acestuia.

 

Petru Felician Crișan este absolvent al Facultății de Litere, Română - Engleză din cadrul Universităţii Transilvania din Brașov și al Școlii de Artă „Tiberiu Brediceanu”, clasa de pictură a profesorului și pictorului Alexandru Iacubovici. Îndrumat de acesta participă în cadrul a patru expoziții de grup ale școlii de artă. Rămâne fidel desenului în creion, crochiului și interpretării realiste. În fenomenul benzii desenate, este doar fan până în anul 2017 când expune la Salonul Internațional de Bandă Desenată Istorică de la Brașov și realizează primele 265 de ilustrații ale Jurnalului de Licean al lui Valeriu Braniște, într-un proiect al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov. Participă la expoziții de grup, cu tematici și realizări diferite, într-o gamă de tratare artistică diversă alternând de la creion sau cărbune la pânză și culori de ulei.

 

Rusu Octavian este brașovean, născut în Scheii Brașovului. Colecționează plăci de vinil încă din anul 1990 și moștenește această pasiune pentru muzică de la tatăl lui. Are în colecție pickup-uri vechi și noi, dar și o colecție impresionantă de plăci de vinil rare. Ca pasiune are și prelucrarea lemnului, recondiționând porți și uși vechi de lemn, iubitor de munte, de drumeții și de natura. Octavian se descrie ca fiind un simplu om iubitor de artă în toate formele ei.

 

Pentru mai multe informații despre eveniment: Centrul Cultural Reduta.