Detalii noutăți

< Comisia Europeana a validat Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 cu Romania
08.08.2014 05:10 Age: 10 yrs

Ministerul Fondurilor Europene a trimis Comisiei Europene primele programe operaţionale pentru perioada 2014-2020


Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial Comisiei Europene prin sistemul informatic de comunicare – Structural Funds Communication (SFC 2014), versiunile oficiale a trei programe prin care România va atrage fonduri europene structurale şi de investiţii în perioada 2014 – 2020.Programul Operaţional Capital Uman a fost transmis în data de 6 august a.c., Programul Operaţional Competitivitate a fost trimis în data de 28 iulie a.c., iar Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - în data de 25 iulie a.c.

„Trimiterea versiunilor oficiale a trei programe operaţionale dintre cele patru pe care le va coordona Ministerul Fondurilor Europene în perioada 2014 - 2020 reprezintă un nou pas important pentru atragerea viitoarelor finanţări. Mizăm pe reacţia rapidă a Comisiei Europene şi în privinţa acestor documente de programare. Dacă vom primi propuneri şi sugestii de la Comisie, acestea ne vor ajuta să îmbunătăţim calitatea documentelor în scopul utilizării cât mai eficiente a fondurilor alocate ţării noastre. În paralel, lucrăm la primele proiecte de ghiduri, care vor fi publicate în această toamnă”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Programul Operaţional Capital Uman are o alocare financiară de aproximativ 4,22 miliarde de euro, sumă din care vor fi finanţate proiecte care vor încuraja ocuparea și mobilitatea forței de muncă, în special în rândul tinerilor și a persoanelor situate în afara pieței muncii, promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei, alături de susținerea educației, dezvoltarea competențelor  și încurajarea învățării pe tot parcursul vieții.

În ceea ce priveşte Programul Operaţional Competitivitate, acesta are alocate fonduri cu o valoare de aproximativ 1,33 miliarde de euro, din care vor fi finanţate proiecte care vor sprijini consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării, dar şi îmbunătăţirea utilizării, calităţii şi accesului la tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor.

Pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică sunt alocate fonduri de 221 milioane de euro, din care vor fi finanţate proiecte pentru sprijinirea orizontală în utilizarea fondurilor europene structurale și de investiţii.

În perioada 2014 - 2020 în directa coordonare a Ministerului Fondurilor Europene vor fi patru programe: Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Propunerea pentru POIM va fi trimisă Comisiei până la sfârşitul lunii august a.c.

NOTĂ:

Propunerile de programe transmise Comisiei Europene sunt disponibile pe site-ul Ministerul Fondurilor Europene:

 Versiunea oficială a Programului Operațional Capital Uman

 Versiunea oficială a Programului Operațional Competitivitate

 Versiunea oficială a Programului Operațional Asistență Tehnică

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene