Detalii noutăți

< Solomonfest – Serbarea de toamnă a Junilor
12.09.2014 06:12 Age: 10 yrs

„Solidaritate braşoveană”: 200 de copii au primit rechizite gratuite, o dată cu începerea anului şcolar


Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, împreună cu Consiliul Județean Brașov continuă acțiunile caritabile desfășurate prin proiectul social „Solidaritate Brașoveană” având ca scop ajutorarea cetățenilor județului Brașov care, din motive obiective, se află în dificultate și în imposibilitata de a obține venituri necesare subzistenței.

In acest sens, astăzi 11 septembrie 2014, am desfășurat a zecea acțiune de distribuție de produse din acest an în cadrul proiectului social, produse de care au beneficiat 180 de copii aflați în plasament familial sub coordonarea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, precum și alți 20 de copii de vârstă școlară din municipiul Brașov care au solicitat acest sprijin. Pentru aceștia au fost pregătite pachete în care au fost ambalate 6.600 produse constând în: 2.000 buc. caiete dictando, 2.000 buc. caiete de matematică, 400 buc. caiete de desen, 400 buc. caiete de biologie, 400 buc. caiete de geografie, 400 buc. caiete de muzică, 200 de seturi de creioane HB,200 de seturi de creioane colorate, 200 de seturi carioca, 200 buc. ascuțitori creioane, 400 reviste INSIDE Brașov – cu promovarea tradițiilor și obiceiurilor populare din județul Brașov. Valoarea produselor donate astăzi este de 5.215 lei.

Mulțumim reprezentanților persoanelor juridice din țară și străinătate, tuturor cetățenilor care au făcut donații la Centrul de colectare de la ADDJB.