Descrierea proiectului
Obiective generale:
- elaborarea unui Plan de Dezvoltare Locală pe termen lung al micro-regiunii Rupea – Cohalm;
- creşterea gradului de participare a comunităţii locale la dezvoltarea zonei şi consolidarea rolului său în procesul de luare a deciziilor;
- îmbunătăţirea şi dezvoltarea capacităţilor necesare unui management eficient al teritoriului;
Obiective specifice:
- valorificarea durabilă a patrimoniului local – cultural şi natural ca element cheie al dezvoltării sociale şi economice;
- organizarea de acţiuni pilot care să implice comunitatea locală, să facă cunoscut proiectul, să arate dinamismul acţiunilor care au avut loc şi vor continua pe termen lung;
- sprijinirea instituţiilor locale şi naţionale pentru îmbunătăţirea politicilor la nivel local şi naţional;
- dezvoltarea capacităţii de management local, valorificând principiile formării continue, schimbului de experienţă şi bune practici.
În cadrul proiectului a fost finalizată prima etapă, cea de elaborare a analizei situaţiei actuale a micro-regiunii Rupea – Cohalm. În vederea realizării acestui document au fost organizate o serie de reuniuni și dezbateri publice și au fost întreprinse acțiuni pilot. De asemenea, cei trei parteneri (Consiliul Europei, Ministerul și Agenția) au realizat împreună materiale de promovare a proiectului și a teritoriului pilot, pentru promovarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural existent în zonă.