***
mai 22, 2025
Întâlnire informativă dedicată elevilor de clasa a VIII-a, organizată la Racoș
Astăzi, 22 mai 2025, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, împreună cu Școala Gimnazială „Bethlen Samuel” din Racoș, a organizat o întâlnire de orientare educațională dedicată elevilor claselor a VIII-a.
Evenimentul a facilitat dialogul direct între elevi și reprezentanții unor instituții de învățământ profesional și tehnic din județul Brașov: Școala Profesională Germană Kronstadt și Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț”. La eveniment au participat, de asemenea, și reprezentanți ai unor operatori economici locali, implicați activ în susținerea învățământului dual.
Reprezentanții școlilor și ai mediului economic au prezentat ofertele educaționale, specializările disponibile, condițiile de înscriere, precum și avantajele alegerii unei forme de învățământ profesional sau dual. Elevii au fost receptivi, implicați și curioși, adresând întrebări pertinente legate de oportunitățile de carieră, stagiile de practică și sprijinul oferit de partenerii economici.
Această inițiativă face parte din eforturile continue de sprijinire a tinerilor în luarea unor decizii informate privind traseul lor educațional și profesional.
*********************************************************
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov implementează, în calitate de lider de proiect, proiectul „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere”, în parteneriat cu Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.112.948,69 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Detalii proiect: addjb.ro/proiecte/racos

***
aprilie 22, 2024
Centrul multifuncțional de sănătate, igienă și educație din Racoș a fost inaugurat oficial
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB) a inaugurat, în data de 22 aprilie 2024, Centrul multifuncțional de sănătate, igienă și educație din satul Racoșul de Jos, un rezultat major al proiectului „RACOS – Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere”, implementat cu sprijinul Granturilor Norvegiene.
Centrul este un spațiu modern dedicat sprijinirii comunității, în special a celor peste 550 de persoane aflate în situații de vulnerabilitate din comuna Racoș. Acesta oferă servicii integrate: consultații medicale, activități educaționale, sprijin psihologic și consiliere, servicii de igienă personală și spălătorie comunitară.
Ce oferă Centrul:
- Sală de activități medicale, dotată cu echipamente moderne (ecograf mobil, electrocardiograf, analizor corporal);
- Spații pentru activități educaționale, adresate copiilor, tinerilor și adulților;
- Cabine de duș și spălătorie, cu echipamente profesionale puse la dispoziția familiilor din comunitate;
- Puncte de informare, consiliere și sprijin social.
La evenimentul de inaugurare au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale, partenerii din proiect – Asociația Îngrijire Acasă, Asociația de Servicii Sociale SCUT, DGASPC Brașov – precum și cadre didactice, membri ai comunității și echipele de implementare.
„Acest centru reprezintă nu doar o investiție în infrastructură, ci și un model de intervenție socială integrată, construit în jurul nevoilor reale ale comunității. Aici vor fi oferite servicii esențiale care vor contribui direct la creșterea calității vieții în Racoș,” a declarat Mihai Pascu, președintele ADDJB.
Centrul multifuncțional va continua să funcționeze și după încheierea oficială a proiectului, fiind parte a angajamentului comun de a asigura sustenabilitatea inițiativelor dedicate incluziunii sociale, combaterii sărăciei și reducerii discriminării.
*********************************************************
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov implementează, în calitate de lider de proiect, proiectul „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere”, în parteneriat cu Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.112.948,69 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Detalii proiect: addjb.ro/proiecte/racos

***
ianuarie 26, 2024
Parteneriate pentru schimbare: Atelierele RACOS ...
În perioada 19-21 ianuarie 2024, echipa de proiect RACOS a desfășurat cu succes șapte ateliere intensive, contribuind la creșterea nivelului de conștientizare și dezvoltare a comunității locale. Aceste sesiuni au reprezentat o platformă de învățare și schimb de experiență, aducând în prim-plan teme deosebit de relevante pentru comunitatea din Racoș.
Unul dintre principalele obiective ale atelierelor a fost prevenirea sindromului burnout și a stresului, oferind participanților strategii eficiente pentru gestionarea acestor provocări în mediul lor profesional. De asemenea, s-a acordat o atenție deosebită prevenirii discriminării, promovând un mediu inclusiv și respectuos în comunitate.
Legislația în domeniul asistenței sociale a fost subiectul unui alt atelier, unde participanții au avut oportunitatea de a se informa și de a discuta aspecte legale importante care afectează atât profesioniștii din domeniu, cât și comunitatea în ansamblu.
Un alt punct de interes a fost gestionarea situațiilor dificile în lucrul cu persoanele vulnerabile. Participanții au beneficiat de studii de caz și au dezvoltat abilități practice pentru a face față eficient și umanitar acestor situații complexe.
Atelierele au abordat, de asemenea, problemele identificate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în grupurile țintă din localitățile Mateiaș și Racoș. Prin discuții și colaborare activă, s-a căutat să se găsească soluții concrete pentru îmbunătățirea calității vieții acestor grupuri vulnerabile.
Colaborarea interinstituțională pentru intervenție eficientă a reprezentat un alt punct focal al atelierelor, încurajând parteneriatele și schimbul de resurse între diferite entități implicate în asistența socială și protecția comunitară.
La aceste evenimente au participat cu entuziasm cadre didactice din Racoș și Mateiaș, reprezentanți ai Unității Administrativ-Teritoriale Racoș, precum și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale care și-au manifestat interesul pentru implicare și contribuție în aceste domenii. Interesul, voia bună și dorința de schimbare au constituit doar câteva dintre elementele care au caracterizat atmosfera pozitivă și constructivă de la aceste ateliere.
*********************************************************
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov implementează, în calitate de lider de proiect, proiectul „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere”, în parteneriat cu Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 931.205 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Detalii proiect: addjb.ro/proiecte/racos

***
iunie 26, 2023
București, Muzeul Antipa și Palatul Parlamentului ...
Vineri 23 iunie. într-o zi plină de emoții și entuziasm, un grup de 40 de copii din comuna Racoș au avut ocazia de a participa la o excursie la București, la Muzeul Antipa și Palatul Parlamentului. Prima oprire a fost la Muzeul Antipa, un loc dedicat explorării biodiversității și a naturii. Copiii au avut ocazia să descopere diverse specii de animale, să învețe despre ecosistemele din întreaga lume și să interacționeze cu exponatele interactive ale muzeului.
Grupul a vizitat apoi Palatul Parlamentului, una dintre cele mai mari clădiri administrative din lume. Cu sprijinul generos al doamnei Senator Anca Dragu, copiii au vizitat sălile impunătoare ale Parlamentului, oferindu-le o perspectivă unică asupra sistemului politic și administrativ al țării. Au fost uimiți de magnitudinea și frumusețea arhitecturii sale și au avut ocazia să afle de la doamna Senator Ana Dragu informații interesante despre istoria și funcționarea instituțiilor parlamentare. Pentru mulți dintre ei, aceasta a fost prima lor întâlnire cu aceste locuri semnificative din București.
Implicarea tuturor celor care au făcut posibilă această excursie a fost crucială pentru reușita acestei aventuri. Fiecare persoană implicată, de la organizatori și voluntari – Vio Dance Studio, până la părinți și cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale Bethlen Samuel Racoș, a adus un aport valoros în asigurarea unei experiențe de neuitat pentru acești copii.
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov mulțumește tuturor și speră să rămâneți implicați în continuarea creșterii educației și dezvoltării copiilor.
Mulțumim Vio Dance Studio pentru pozele profesionale!
*********************************************************
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov implementează, în calitate de lider de proiect, proiectul „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere”, în parteneriat cu Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 931.205 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Detalii proiect: addjb.ro/proiecte/racos

***
Finalizare achiziție containere ...
În urma licitației desfășurate conform procedurii simplificate, în 10 aprilie 2023 a fost semnat contractul de furnizare a celor 4 containere modulare în care va fi amenajat Centrul Multifuncțional de sănătate, igienă și educație din comuna Racoș, sat Racoșul de Jos. Conform graficului oferit de furnizor, acestea vor fi instalate și puse în funcțiune până în 16 iunie 2023.
Centrul Multifuncțional din Racoș va fi dotat, amenajat și utilat corespunzător pentru a asigura furnizarea serviciilor educaționale, de sănătate, de igienă derulate în cadrul proiectului „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere” cod proiect PN4066, aflat în prezent în implementare.
*********************************************************
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov implementează, în calitate de lider de proiect, proiectul „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere”, în parteneriat cu Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 931.205 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Detalii proiect: addjb.ro/proiecte/racos

***
Discriminarea ne rănește - diversitatea ne unește (video)...
Suntem diferiți și totuși suntem la fel.
Film realizat în cadrul proiectului „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere” cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene 2014-2021. Conținutul acestuia nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului.
*********************************************************
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov implementează, în calitate de lider de proiect, proiectul „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere”, în parteneriat cu Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 931.205 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Detalii proiect: addjb.ro/proiecte/racos
***
LA RÂȘNOV...
La sfârșit de vara 18 copii din comunitate din comuna Racoș, județul Brașov au ajuns să viziteze și să se distreze la Râșnov.
Pentru că au fost activi și interesați de activitățile din cadrul atelierelor de educație remedială, nonformală și nediscriminare, din cadrul proiectului „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere”, copiii au avut parte de o excursie la Râșnov unde au vizitat Cetatea din localitate și sau distrat la cel mai mare parc de distracție cu dinozauri din România – Dino Parc.
*********************************************************
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov implementează, în calitate de lider de proiect, proiectul „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere”, în parteneriat cu Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 931.205 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Detalii proiect: addjb.ro/proiecte/racos

***
11.07.2022
VACANȚA COPIILOR ROMI LA RACOS
În plină vacanță proiectul „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere” adună copii romi din comunitate, implicându-i în activități de educație remedială, nonformală și de combatere a discriminării.
Echipa proiectului organizează activități de combatere a discriminării și educație remedială cu copii din comuna Racoș. De asemenea, jocurile educaționale interactive sunt de mare interes atât pentru cei mici cât și pentru copiii din clasele mai mari.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 931.205 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală pentru implementarea unor măsuri integrate de dezvoltare locală comunitară, în vederea sporirii calității vieții și creșterii accesului la servicii complexe sociale, medicale, educaționale, de ocupare și locative dezvoltate prin proiect, pentru 500 persoane provenite din familii vulnerabile și copii rămași ”singuri acasă” din comuna Racoș, în paralel cu responsabilizarea, sensibilizarea și conștientizarea cu privire la importanța sprijinirii grupurilor vulnerabile din comunitate, a reprezentanților instituțiilor locale și persoanelor aparținând populației majoritare din comuna Racoș.
Amintim că Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov implementează, în calitate de lider de proiect, începând din data 15.09.2021 proiectul „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere” cod proiect PN4066 în parteneriat cu Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Informații suplimentare se pot obține de la Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Brașov, str. Institutului, nr. 35, Brașov, tel. +4 0268/47.05.05; +4 0268/47.05.06. fax. +4 0268/47.05.04, e-mail: contact@addjb.ro (Igor Cojocaru – Responsabil comunicare ) sau de pe pagina web www.addjb.ro

***
ACȚIUNI DE PROMOVARE A PROIECTULUI
Continuă activitatea de promovare a proiectului „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere” și completarea grupului țintă cu localnicii din comunitate în satele Mateiaș și Racoșul de Jos.
Echipa implicată în implementarea proiectului, a organizat în 5 și 11 mai 2022 întâlniri cu localnicii din comunitățile de romi din cele două sate pentru a le prezenta proiectul, principalele activități, partenerii implicați. S-au purtat discuții libere pe tema nevoilor și solicitărilor localnicilor consemnând importanța realizării proiectului în comunități și mulțumirile participanților implicați deja în anumite activități realizate în cadrul proiectului.
Întâlnirea din Mateiaș a avut loc în incinta școlii primare din localitate, ceea ce a permis și participarea cadrelor didactice implicate în susținerea proiectului în comunitate. La Racoșul de Jos, întâlnirea din comunitate a fost realizată de reprezentanții partenerilor din proiect cu sprijinul facilitatorului comunitar, ceea ce a permis prezența mai multor participanți și totodată completarea listei de persoane din grupul țintă al proiectului.
Amintim că Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov implementează, în calitate de lider de proiect, începând din data 15.09.2021 proiectul „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere” cod proiect PN4066 în parteneriat cu Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 931.205 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală pentru implementarea unor măsuri integrate de dezvoltare locală comunitară, în vederea sporirii calității vieții și creșterii accesului la servicii complexe sociale, medicale, educaționale, de ocupare și locative dezvoltate prin proiect, pentru 500 persoane provenite din familii vulnerabile și copii rămași ”singuri acasă” din comuna Racoș, în paralel cu responsabilizarea, sensibilizarea și conștientizarea cu privire la importanța sprijinirii grupurilor vulnerabile din comunitate, a reprezentanților instituțiilor locale și persoanelor aparținând populației majoritare din comuna Racoș.
Informații suplimentare se pot obține de la Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Brașov, str. Institutului, nr. 35, Brașov, tel. +4 0268/47.05.05; +4 0268/47.05.06. fax. +4 0268/47.05.04, e-mail: contact@addjb.ro (Igor Cojocaru – Responsabil comunicare ) sau de pe pagina web www.addjb.ro

***
16.02:2022
Sesiuni de educație nonformală pentru copii, părinți /tutori și tineri
În 16 februarie 2022, Asociația de Servicii Sociale SCUT, a organizat prima sesiune de educație nonformală pentru copii, părinți /tutori și tineri, în cadrul proiectului „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere” cod proiect PN4066.
Proiectul este implementatîncepând cu data de 15 septembrie 2021, de parteneriatul dintre Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (lider de proiect), Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov și beneficiază de un grant în valoare de 931.205 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare Locală.
Prima sesiune de educație nonformală pentru copii, părinți /tutori și tineri a avut loc în Căminul Cultural din satul Mateiaș comuna Racoș și a fost dedicată prezentării per-ansamblu a proiectului, serviciilor oferite. S-a vorbit despre serviciile și activitățile pe care le va realiza SCUT, așteptările și nevoile personale ale localnicilor din grupul țintă.
Aceste sesiuni sunt adresate celor 460 persoane din comuna Racoș ce fac parte din grupul țintă și vor beneficia de activități astfel:
- copiii între 3-6 ani vor participa la activități preșcolare, de dezvoltare a abilităților motorii, a motricității fine, dezvoltarea vocabularului; copiii între 7-14 vor participa la ateliere de educație remedială și educație nonformală, cu accent pe discriminare, bullying, stimă de sine, dependențe, educație sexuală, deprinderi de viață independentă, nutriție, etc.
- tinerii între 15 și 24 ani vor participa la ateliere de educație nonformală, cu accent pe stimă de sine, dependențe, educație sexuală, deprinderi de viață independentă, nutriție, etc.
- adulți, părinți/tutori ai copiilor vor participa la activități educaționale nonformale și alături de copii la excursii/excursii pe diverse teme.
Informații suplimentare se pot obține de la Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Brașov, str. Institutului, nr. 35, Brașov, tel. +4 0268/47.05.05; +4 0268/47.05.06. fax. +4 0268/47.05.04, e-mail: contact@addjb.ro (Igor Cojocaru – Responsabil comunicare ) sau de pe pagina web www.addjb.ro

***
16.02:2022
Sesiuni de informare privind combaterea discriminării
În 16 februarie 2022, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, a organizat prima sesiune de informare privind combaterea discriminării, în cadrul proiectului „RACOS - Responsabilitate, Acces, Cooperare, Oportunități și Susținere” cod proiect PN4066.
Proiectul este implementatîncepând cu data de 15 septembrie 2021, în parteneriat cu Asociația Îngrijire ACASĂ, Asociația de Servicii Sociale SCUT și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov și beneficiază de un grant în valoare de 931.205 euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare Locală.
Prima sesiune de informare privind combaterea discriminării a avut loc la școala din Racoșul de Jos la care au participat copii de la ciclul gimnazial. Aceste sesiuni sunt adresate tuturor elevilor din școlile comunei Racoș și angajaților din sectorul public și privat din cele două sate ale comunei dar și altor persoane interesate din comună și din comunele învecinate. Acestea sunt realizate în scopul facilitării integrării persoanelor marginalizate din grupul țintă și diminuării prejudecăților și stereotipiilor.